Trei expresii celebre de care nu stiai

trojan-horse1

Cu siguranta cu totii folosim adesea expresii celebre si nici unul dintre noi nu se gandeste la legenda de la care au pornit acelea. Insa trebuie sa mentionam inca de la inceput ca expresiile celebre alcatuiesc un adevarat dictionar,  iar ele vin inca din cele mai vechi timpuri, avand la baza o legenda, poate chiar un fapt real, un personaj mitic ori unul celebru. Dintre cele mai cunoscute expresii celebre amintim:

  1. Calul troian
  2. Chipul Meduzei
  3. Complexul lui Oedip
  4. A se spala pe maini ca Pilat din Pont
  5. De la Ana la Caiafa
  6. Patul lui Procust
  7. Cutia Pandorei
  8. Sarutul lui Iuda

Desigur sunt multe altele, insa cu siguranta nu stiai de cele trei pe care le voi mentiona, iar daca stiai de ele, atunci esti un om cult:

1. Trambitele Ierichonului

2. Prietenia dioscurilor

3. Sandaua lui Empedocle

Trambitele Ierichionului aduc aminte de perioada lui Moise, de trecerea Iordanului despicat in doua ape, de catre evrei. Dupa ce au facut aceasta trecere evreii au ajuns la cetatea Ierichonului, aceasta fiind insa foarte mare, cu ziduri peste care nu se putea trece, fiind puternic fortificata. Aici putem zice ca trambitele Ierichonuluise refera la faptul ca a avut loc o fapta fara arme, asa cum s-a intamplat la cetate, deci realizata prin mijloace neconventionale, care nu a aputut fi inteleasa de oameni si care tin de tainele divine ale destinului, ce nu sunt accesibile pentru intelegerea umana.

Prietenia dioscurilor se refera la o prietenie stransa, gata de orice sacrificiu, la puterea de a te lasa pe tine pentru un prieten. Ilustreaza astfel o expresie mult legata de atasamentul exemplar, de puterea de renuntare. Povestea de la care porneste il centreaza pe Zeus, cel care se preface intr-o lebada pentru a o seduce pe Leda, sotia regelui Tindar din Sparta. Dupa ce o imbratiseaza pe regina, aceats aface doua oua, unul avand ca si copii pe cei ai lui Zeus si unul avand copii lui Tindar. Atat cu unul cat si cu celalata a avut un baiat cat si o fata, deci doia baieti si doua fete. Baietii cresc si ajung luptatori buni, unul pugilist si altul calaret, au fost numiti in cele din urma Dioscurii, deci baietii lui Zeus.

Ei reusesc sa isi salveze sora – Elena din Troia, din bratele tiranului Tezeu, cuceresc Atena, ajung sa il infranga pe Tales, gigantul din Creta si multe altele. Baietii aveau o prietenie exemplara, iar cand unul moare in bratele celuilalt, cel din urma se roaga sa nu fie despartit de fratele sau chiar si cu riscul de a deveni muritor. Drept urmare Zeus i-a lasat sa isi duca veacul impreuna, fiind o jumatate de an prezenti in Infern si o jumatate prezenti in luminosul Olimp. Ei au devenit astfel si simbolul cat si ocrotorii prieteniei intre oameni.

Sandaua lui Empedocle este pecete pentru o intamplare stranie a carui sens ramane nespus, dar cu atat mai atragator si pasionant. Empedocle este un grec presocratic, care a refuzat titlul de rege in momentul in care acestuia i s-a oferit, cauza din care se bucura de veneratie pe intregul teritoriu al Siciliei. A fost medic, orator vestit si poet etic. A scris tragedii si discursuri politice. I se atribuia si puterea de a savarsi fapte de natura magica. Se considera “vagandond exilat de zei” si a cutreierat lumea greaca aratand peste tot o remarcabila forta de explorare a fenomenelor prin gandire originala. Dupa Empedocle, in Univers actioneaza doua forte: iubirea si ura in a caror proces de unire si dispersare iau nastere toate lucrurile. Moartea lui Ependocle este invaluita in mister. Dupa ce ar fi reinviat o femeie care parea moarta, filozoful a adus un sacrificiu zeilor. La ceremonie a invitat mai multi prieteni. In dimineata urmatoare a disparut fara urma.

Cineva a sustinut insa ca in miezul noptii a auzit o voce ce l-a chemat si se spune ca el ar fi devenit un zeu. O alta varianta se spune ca el s-a dus la vulcanul Etna, unde s-a aruncat ca sa arate lumii ca putea transforma in zeu. Adevarul s-ar fi aflat din cauza ca una dintre sandale sale a fost proiectata afara de flacari, caci el purta sandale de bronz.

 

FacebookGoogle+Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *