Cancerul si celulele canceroase se poate/pot localiza in orice parte din corpul uman, predispusa insa la o astfel de boala foarte grava. Unul dintre locurile in care cancerul se poate dezvolta fara sa stim de multe ori de el este creierul, interiorul cutiei craniene. Aici apar adesea tumori cerebrale care duc la tulburari grave organice si de compartament. Este suficient sa apara celule „defecte” in creier, sa existe o asociere si multiplicare si cancerul cerebral este deja in stadiu de dezvoltare. Putem avea tumori pe creier, pe organ, dar si tumori in jurul sau, metastaze cerebrale.
Nu se stie clar de ce apar aceste celule canceroase in creier, pe creier, dar s-a constatat ca factorul genetic, expunerea la radiatii si substantele chimice pot favoriza aparitia cancerului cerebral. Mai grav este ca aceste tumori cerebrale afecteaza si copiii, incidenta e destul de mare in randul lor, adultii sunt vizati si ei. Diagnosticarea este relativ simpla, prin tomografii computerizate sau imagistica prin rezonanta magnetica puternica. Biopsia ramane insa cea mai corecta si eficienta metoda de diagnosticare a tumorilor cerebrale.
Sistemul nervos e primul care are de suferit de pe urma tumorilor, ritmul lor de crestere poate fi accelerat, deci schimbarile de comportament vor incepe sa fie din ce in ce mai evidente. Neurologii, neurochirurgii, oncologii pot sa depisteze din timp cancerul celebral, mai ales daca apar simptome precum presiune intracraniana crescuta, dureri mari de cap, stare alterata, vederea dubla. Bolnavii care au acest tip de cancer au mobilitatea membrelor redusa, au epilepsie si crize epileptice foarte dese. Auzul, coordonarea, deplasarea pe distante mici ingreunata, iata doar cateva motive pentru care o vizita la medicul specialist va fi recomandata de urgenta.
Tratamentele pentru tumorile cerebrale sunt aceleasi ca si in cazul altor forme de cancer, radioterapie, chimioterapie, interventii chirurgicale destul de riscante si complexe, avand in vedere ca e vorba de cel mai sensibil organ din corp, dupa inima. Depistate la timp tumorile pot sa fie tratate corespunzator si pacientul poate avea o viata normala, fara probleme.