Cu totii am auzit de nenumarate ori vorbindu-se despre fidelitatea in relatii, despre cat de distrusi sunt unii oameni cand afla ca partenerul lor i-a inselat, despre depresiile lungi, despre minciuni si povesti ale fostului/fostei inventate si relatate cu un talent actoricesc impecabil si nu in ultimul rand despre tradare.
Personal, mi se par defectuoase relatiile construite pe ideea fidelitatii fara o discutie sincera intre parteneri si fara asumarea deplina a acestui fapt. Nu vad fidelitatea drept ceva rau, nu sunt adeptul relatiilor deschise, insa mi se pare normal ca la un moment dat in viata (moment despre care nu poti fi nici sigur, nici incert ca o sa fie) apare o persoana fata de care simti niste sentimente profunde, o atractie a inimilor, pentru acest moment nu sunt pregatite cuplurile, pentru faptul ca poate aparea cineva special, pe langa partenerul actual. Si atunci incep sa apara primele minciuni, pentru ca oamenii nu stiu cum sa-si asume actiunile.
Toate aceste ganduri mi-au aparut in urma unei intalniri pe care am avut-o cu o prietena foarte buna. Ea este o femeie extraordinara, foarte frumoasa, inteligenta, intr-un cuplu de vreo doi ani, un cuplu foarte frumos, ziceai ca erau creati unul pentru celalalt.
M-a sunat intr-o zi dupa masa sa ma invite in oras. Am acceptat bucuroasa propunerea ei si am intrebat-o daca vine cu iubitul ei, caci obisnuiam sa iesim des impreuna. Mi-a zis ca vine doar ea, ca nu mai sunt in cuplu de vreo saptamana, caci s-au despartit. Am ramas perplex, sincer, nu stiam cum sa reactionez, nu stiam ce sa-i zic, ma asteptam ca va izbucni in plans la telefon, insa ea mi-a zis pe un ton calm: „Pe maine, draga mea! Te pup!”. Pe mine atat de mult ma socase aceasta informatie, incat intreaga zi m-am gandit doar la despartirea lor si la faptul ca sigur a aparut o neintelegere stupida intre ei. Imi si pregatisem cuvintele de incurajare pentru ea.
A doua zi, cand ne-am vazut la cafea, era atat de senina si frumoasa, incat imi venea sa cred ca glumise la telefon. Ea mi-a povestit cu o lejeritate inexplicabila pentru mine motivul despartirii: el isi gasise pe cineva si era indragostit de o alta femeie. Atunci am intrebat-o cum poate fi atat de calma, daca il uraste, daca a suferit sau sufera si nu exteriorizeaza aceste sentimente. Ea mi-a zis doar ca a intristat-o putin noutatea, ca a avut nevoie de o zi sa stea sa se linisteasca, sa puna lucrurile a locurile lor si sa accepte situatia asa cum este, mai ales ca era mereu familiarizata cu gandul ca el sau ea ar putea sa plece dintr-o zi din aceasta relatie, ca este normal si inevitabil ca oamenii sa se indragosteasca si ca o relatie nu trebuie sa fie asemanatoare unor catuse.
Unor oameni li se poate parea foarte ciudat felul de a gandi al prietenei mele, insa, daca stam sa analizam putin, ne dam seama ca un fel de gandire asemanator ne scuteste de foarte multe suferinte inutile. Daca ar fi sa acceptam in mod rational faptul ca partenerul nostru nu este proprietatea noastra, a nu ne apartine, am construi relatii mult mai sanatoase, mai putin egoiste si bazandu-se pe un concept de fidelitate autentic.