Intre bucurie si veselie

Intr-o lume fara melancolie, privighetorile ar incepe sa scuipe si crinii ar deschide un bordel. Atat bucuria, cat si veselia invioreaza, dar una spiritul si alta simturile. — A vorbit cineva de veselie in mistica? S-a auzit vreodata de vreun sfant vesel? Dar bucuria insoteste extazul si invecineaza cu cerul pana si in forme domoale. Nu poti fi vesel decat intre oameni; nu poti cunoaste bucuria decat singur. Trebuie sa fii vesel cu cineva; cand n-ai pe nimeni, esti mai aproape de piscurile bucuriei.

Nu exista boala de care nu ne-ar vindeca o lacrima ce-ar incepe sa cante…Vartejul mortal ce uneste viata si moartea dincolo de timp si de eternitate… Nu poti descoperi acest tainic unde, asezat in afara de vreme si de vesnicie, dar sufletul se ridica prin flacari finale spre o pajiste incendiara. Mori si traiesti intr-o logodna mistica cu singuratatea… Ce demon de fiinta si de nefiinta te scoate din toate spre un tot, in care viata si moartea inalta boltile unui suspin? De-acum sa urci prin extaz spiralele unei lumi ce lasa in urma nimicul si alte ceruri, in spatiul ce adaposteste singuratatea, atat de pur ca si neantul il pateaza. Unde, unde? — Dar nu simti o adiere, ca visul de nevinovatie al spumei? Nu respiri paradisul faurit de utopia unui trandafir?

Asa trebuie sa fie amintirea neantului intr-o floare vestejita-n Dumnezeu. Doamne, m-am nascut sfirsit in tine, in tine Prea-sfirsitule. — si uneori ti-am jertfit atata viata, c-am fost fintina saritoare prin restristea ta. sunt stirv sau vulcan in tine? Sau nici tu nu stii, Paraginitule?! — Freamatul dumnezeiesc cand strigi: ajutor! ca viata sa nu moara de infinitul ei… Caut astrul cel mai departe de pamint; in el sa-mi fac un leagan si un sicriu, si sa ma nasc din mine si sa mor in mine.

FacebookGoogle+Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *