Cu totii ne dorim sa vorbim bine in public, sa fim siguri pe noi si pe discursul pe care il tinem. Trebuie sa recunosc faptul ca si eu sunt pasionata de public speaking, de limbajul paraverbal si non verbal, de aceea caut mereu surse noi de informare, ma uit la filmulete etc. Cred ca multi dintre voi ati vazut filmul ”The Great Dictator” (1940), care reprezinta o satira de condamnare a lui Hitler si a nazismului. Charlie Chaplin joaca, de fapt, doua roluri in aceasta ecranizare, cel al dictatorului Tomaniei- Adehoid Hynkel si al unui barbier evreu. Deoarece cei doi au fost confundati, datorita circumstantelor, barbierul evreu a fost nevoit sa tina un discurs in locul dictatorului.
Barbierul evreu (Charlie Chaplin) a tinut discursul in contextul invadarii de catre armatele dictatorului a statului Osterlich, care era populat, intr-o mare masura, si de evrei. Aluzia pe care o face actorul, prin discursul sau, la actualitate, la adresa Germaniei, care invadase Austria, e una evidenta. Deci contextul speach-ului nu poate fi limitat la ideea filmului, ci se extinde asupra realitatilor acelor timpuri.
In contextul filmului, discursul este tinut in fata unor mii de oameni, iar prin radio este transmis intregii natiuni. Limbajul abordat de actor e unul de nivel comun, pentru a fi pe intelesul tuturor si are profunde nuante patriotice.
Scopul vorbitorului este de a convinge soldatii ca ordinele carora se supun sunt, de fapt, dorintele absurde ale unui dictator de a cuceri, de a deveni imparatul lumii. Vorbitorul vrea sa-i convinga sa nu se lase manipulati, sa nu se lase fortati. O alta directie a discursului se refera la intreaga umanitate, la toti oamenii care-l aud si pe care acesta-i indeamna sa nu-si piarda speranta. Sa nu se piarda ei insisi in amalgam, sa renasca valorile umane.
Discursul are o structura clasica: introducere, cuprins si incheiere. Chiar daca cele trei sectiuni nu sunt vizibil delimitate, ele sunt prezente. Inainte de a aborda tema inutilitatii unui razboi, vorbitorul reflecteaza asupra marilor probleme ale omenirii, asupra cauzelor care au contribuit la diminuarea calitatilor si valorilor umane. Textul este unul, preponderent, argumentativ.
Limbajul nonverbal il sustine pe cel verbal cand vorbitorul isi tine discursul. Din primele momente observam coincidenta dintre negatia pe care o face cu capul si fraza sa de introducere: ”Imi pare rau. Nu vreau sa fiu imparat.” Pe parcurs, mimicile fetei sale sunt intr-o oarecare concordanta cu amploarea pe care o ia discurul. Sunt prezente si elemente paraverbale, care se manifesta prin intensitatea vocii. Daca la inceput aceasta era una calma, pe parcurs devine din ce in ce mai ridicata, aceasta schimbare a vocii poate fi explicata prin faptul ca personajul devine din ce in ce mai increzut in sine si in discursul sau. Gesturile, practic, lipsesc cu desavarsire, cu exceptia ultimului moment din discurs, cand vorbitorul exclama ”Soldati, in numele democratiei, sa ne unim cu totii!” si ridica o mana in sus in semn de indemn. Vestimentatia vorbitorului este una corespunzatoarea discursului si normelor etice in raport cu publicul caruia i se prezinta.
Un punct tare al discursului ar fi limbajul utilizat, care nu este unul sofisticat, dar plin de intelesuri. In acelasi timp, multitudinea figurilor de stil sunt un punct forte al speach-ului, deoarece il fac mai atractiv si faciliteaza asimilarea informatiei de catre public. Insufletirea cu care vorbitorul tine acest discurs este una de invidiat. Fervoarea din sufletul sau se simte si in vocea sa. Deoarece acest film a fost realizat intr-o perioada de timp foarte instabila, inaintea inceperii celui de-al II-lea razboi mondial, nu poate sa nu fie remarcat curajul actorului Charlie Chaplin de a juca un astfel de rol si de a tine un discurs pe o tema atat de actuala si importanta a acelor timpuri. De aceea consider un act de inalt patriotism si dragoste pentru umanitate, decizia lui de a tine acest discurs in film, care-l vizeaza intr-un mod direct pe dictatorul Germaniei naziste Adolf Hitler si promoveaza ideea inutilitatii unui razboi, care este, de fapt, dorinta unui singur individ de a cuceri si de a stapani lumea, care atinge problema discriminariii si a supunerii oarbe ordinelor.
Am revazut acest discurs de nenumarate ori, deoarece pe langa faptul ca mi se pare un material foarte util de analizat, m-au impresionat charisma si vivacitatea vorbitorului. Chiar daca speach-ul a fost tinut cu mai mult de jumatate de secol in urma, consider ca are numeroase tangente cu contemporaneitatea, deoarece unele probleme abordate in discurs, astazi, au devenit si mai stringente. Cum ar fi, de exemplu, contrastul dintre noile tehnologii din ce in ce mai performante si izolarea oamenilor, lipsa interactiunii si diminuarea valorilor umane. Charlie Chaplin este unul dintre actorii mei preferati, iar prin rolurile interpretate de acesta in filmul ”The Great Dictator”, il descoperim ca pe un mare si talentat artist, capabil de a se adapta oricarui personaj, iar discursul tinut la finalul filmului incunueaza munca sa.
