Alte lucruri banale pe care in viitor s-ar putea sa nu le mai avem

Luna

Deja o companie a reusit sa trimita o expeditie de trei luni ca sa isi testeze tehnologiile de exploatare a unor astfel de roci imense. In 2014 Rosseta nava spatiala a aterizat pe o cometa, asa ca se poate sa exploatam aurul din comete sau asteroizi foarte bine.

Asistentele medicale

Multe lucruri ajung sa intre in deficit ireversibil. Batranii sunt prea multi, din 2010 in 2030 se asteapta ca numarul seniorilor americani sa fie de peste 69 milioane, adica sa aiba o crestere cu 75%. Unul din cinci oameni va fi senior si va avea nevoie de ingrijire. 80 de procente din adultii batrani au macar o boala, altii au cate doua, trei asa ca e nevoie de asistente, dar numarul lor tot scade. Multe asistente medicale au trebuit sa renunte la studii fie pentru ca nu existau cladiri unde sa aiba loc cursurile, fie pentru ca nu erau suficient de calificate, bugetele erau prea mici pentru a sustine cursurile. Unele asistente ies la pensie, multe imbatranesc, deficitul de asistente medicale si asistenti este din ce in ce mai mare in toata lumea asa ca va trebui sa investim masiv in formarea si pastrarea lor in tarile respective.

Reduceri online la haine de black Friday 2017

Black Friday 2017 se anunta a fi plin de reduceri si promotii pe care nu ar trebui sa le ratezi. In ultimii ani, magazinele au inceput sa inteleaga din ce in ce mai bine conceptul de black Friday si reducerile pe care le afisau sa fie, pe bune, nu doar niste strategii de atragere a clientilor, cum s-a mai intamplat sa procedeze unele magazine, adica, sa afiseze niste preturi reduse, care, de fapt, coincideau cu preturile intiale pentru acele produse.

Sunt magazine, inclusiv dintre cele online, care au promotii si reduceri haine online pentru black Friday care te vor ajuta sa economisesti mult si sa iti innoiesti garderoba pentru inca mult timp inainte. Astfel, pregateste-te sa profiti la maxim de reduceri la haine black Friday 2017.

De ce prefer eu sa imi cumpar haine de black Friday? In primul rand, eu incerc sa profit la maxim de reduceri haine online. Ceea ce imi place mai putin atunci cand sunt astfel de reduceri si promotii tine anume de aglomeratia din mall si din magazine. Deoarece sunt foarte mult oameni care vor sa isi cumpere haine la preturi reduse, este foarte dificil sa iti gasesti marimea potrivita, dar si dezordinea in care sunt lasate hainele nu este tocmai pe placul meu.

Tocmai de aceea, si in acest an, la reduceri haine black Friday 2017 voi prefera sa ma bucur de promotii si reduceri haine online. Magazinele online au si ele reduceri de black Friday, avantajul este ca nu trebuie sa stai in aglomeratia din mall, de exemplu, si iti  este livrata comanda direct la domiciliu. Desigur, in cazul in care imbracamintea nu este una potrivita, poti sa returnezi comanda fara cea mai mica problema. Astfel ma bucur eu de reduceri evitand aglomeratia si haosul de black Friday.

De ce femeile conduc atat de putin masina?

Observ o tendinta, in special, in familiile care detin un singur automobil, ca femeile conduc din ce in ce mai putin. Imi dau seama ca poate fi un lucru stresant, ca este mult mai comod sa-ti lasi sotul sa conduca si tu sa stai relaxata alaturi, insa, repetat de prea multe ori, devine vicios, dupa parerea mea.

In urma multiplelor discutii pe care le-am avut cu sora mea pe aceasta tema am tot insitat sa-mi argumenteze de ce ea conduce atat de putin. Sora are sot de vreo sapte ani si detin un singur automobil. Deoarece in curand sotul ei urmeaza sa plece pentru o saptamana, i-am propus sa facem o calatorie mai lunga cu masina. A ezitat mult zicandu-mi ca nu isi asuma ea asa o responsabilitate. De mentionat ca sora mea are permis de conducere de vreo patru-cinci ani.

Am incercat sa-mi dau seama de unde vine aceasta ezitare de a conduce singura. Evident mi-a invocat o multime de pseudo argumente : cat de periculos este traficul, daca se defecteaza automobilul, cat de iresponsabili sunt unii soferi in trafic, dificultatea parcurgerii unui drum mai lung etc.

Imi dau seama de faptul ca pentru femei este mai dificil sa conduca, deoarece sunt mult mai emotive si devin rapid stresante. Simtul pragmatic nu este atat de puternic dezvoltat la ele, insa eu ma conduca dupa principiul : orice se poate invata. Din moment ce traiesti cu frica aceasta si preferi sa faca altcineva unele lucruri pentru tine, deoarece tu preferi sa stai in zona ta de confort, ce ai face daca brusc intr-o zi ar trebui sa le faci tu pe toate.

Noi, femeile, suntem obisnuite cu ideea ca oamenii de langa noi nu au unde sa plece sau cel putin evitam sa ne gandim la asta. Independenta fata de partenerul tau trebuie sa se manifeste intr-un mod sanatos chiar daca formati de mai multi ani o familie. De aceea depaseste-ti limitele, iesi din zona ta de confort si infrunta-ti temerile !

Street Food – un nou trend si in Romania

Un nou trend in materie de alimentatie publica cucereste strazile din Romania, in ultima vreme. Este vorba despre “street food”, un curent foarte popular in ultimi doi ani si datorita numarului mare de branduri, dar si datorita evenimentelor Street Food.

Fie ca vorbim despre burgeri, clatite, cafea, fructe de mare sau steaks, oamenii adora mai nou sa stea la coada in fata ineditelor food trucks si sa isi ia in viteza pranzul, o gustare sau cafeaua.

Curentul street food este perfect adaptat realitatii epocii pe care o traversam. Cand oamenii sunt mereu grabiti si ocupati, a sta – fie si doar pentru o ora – asezat la o masa si a lua pranzul relaxat a devenit un lux pe care nu multi si-l mai permit.

Industria street food nu este deloc una noua si are radacini foarte puternice in America, unde inregistreaza cifre uriase de vanzari si cresteri spectaculoase.

Demararea unui astfel de business nu este deloc grea si nu implica foarte multe demersuri. Un prim pas ar fi achizitionarea unui camion care sa serveasca drept “sediu” pentru propriul business street food. Veti gasi oferte foarte interesante de camioane de vanzare pe Evw Trucks, pe care ulterior le puteti personaliza dupa propria dorinta, astfel incat sa serveasca atat scopurilor de deplasare cat si scopurilor de business.

Gasirea locatiei initiale este urmatorul pas, insa nu este unul care sa va puna foarte multe probleme, intrucat businessul pe care il veti lansa este unul mobil si practic veti avea posibilitatea de a va muta in functie de cat profit genereaza sau nu locatia initiala.

Un alt avantaj care deriva din mobilitate este faptul ca puteti participa la targuri de profil din diferite localitati, sau sa profitati de ocaziile sezoniere. De asemenea, extinderea business-ului se poate face in functie de prospectarea pe care o veti face in piata si de cat de bune sunt locatiile testate.

O casca cu arma pe post de instrument de gatit

In timpul Primului Razboi Mondial un inventator a facut o arma de foc pe care nu o ceruse nimeni. O arma era adaugata unei casti si se putea folosi pentru a scapa de inamicii ce veneau spre indivizi. Ca sa poata fi actionata arma avea nevoie de „suflator” care sa arunce aer in tub si sa declanseze miscarea gloantelor, nu exista tragaci.

In orice directie se uita cel care purta casca acolo tragea si arma. Gatul celui care folosea arma ciudata putea sa aiba de suferit la recul. Totusi inventatorul spunea ca a rezolvat si aceasta problema si ca in interiorul armei era o piesa ce evita reculul puternic.

Varful castii se putea detasa si putea fi folosit pe post de instrument de gatit. Nimeni nu avea nevoie de o arma pe casca si nimeni nu avea nevoie de o casca care se putea utiliza si la gatit. Asa ca ideea a fost lasata balta repede cu toate imbunatatirile aduse.