Apara animalele si plantele de insecte cu plasele de tantari din aluminiu

plase-pentru-tantariDaca iarna ne plangem ca e prea frig si ne luptam cu gandacii de apartament sau cu cei de casa, din momentul in care mercurul din termometre incepe sa creasca si vine vara suntem sub asediul insectelor de tot felul. Cele mai periculoase dintre ele, tantarii, ne pot transforma noptile intr-un cosmar atat cu bazaitul infernal, cat si cu ciupiturile dureroase. Plasele speciale anti insecte sunt singura solutie pentru a ne proteja impotriva tantarilor, alaturi de un spray pentru insecte. Cu ajutorul unor plase de tantari ne putem feri de boli grave transmise de acestia, putem imbina utilul cu placutul, sunt disponibile multe modele, care se pot alege in functie de material, de culoare, de grosime, de metoda de prindere a plasei pe rama, de sistemul de montare.

Montarea unor plase pentru tantari este simpla, de obicei se ataseaza pe rama geamurilor, se pot pune la orice fel de geam, termopan sau lemn, dar si la usi. Plasele sunt simple si robuste, asigura protectie maxima, se intretin usor, au garantie de pana la cinci sau zece ani, cand nu mai sunt necesare se pot scoate si spala pentru a fi refolosite anul urmator, au durata lunga de viata si rezista la variatiile de temperatura si umiditate. Se pot utiliza si in gospodarie, la animale sau plante pentru a indeparta orice fel de atac din partea insectelor. Flexibilitatea si designul placut se adauga avantajelor acestor plase de tantari, alaturi de diversitatea de tipuri de plase pentru tantari. La Menatwork plasele pentru tantari sunt acum la preturi speciale, pentru toate buzunarele, sunt rezistente, se pot modela si adapta la orice structura, sunt ideale pentru agricultura si zootehnie pentru a feri animalele si plantele de daunatori. Plasele sunt facute din aluminiu, nu ruginesc, rezista foarte bine la utilizare indelungata, se adapteaza perfect designului general al spatiului in care sunt amplasate.

Fixarea acestor plase pentru tantari se realizeaza prin capse speciale de fixare TENAX pe suporti si rame de lemn, se pot monta pe ferestre si usi, se adapteaza usor la orice fel de structura, ventilarea este permisa fara probleme pentru o aerisire a spatiului. Garantia oferita este de cinci ani, pentru detalii si intrebari aveti la dispozitie consultanta de specialitate la fiecare comanda, plata se poate face si in rate, exista alerte pret in paginile produselor pentru a sti mereu daca au aparut modificari de pret.

Make-up profesionist la tine acasa cu truse machiaj complete si nuante extraordinare

produse-profesionale-make-upObtinerea unui machiaj perfect necesita timp si indemanare. Nu este suficient sa ai un ten frumos pentru a arata foarte bine la orice eveniment, el trebuie ingrijit, tratat, machiat in asa fel incat atuurile fetei sa iasa in evidenta. Pentru un make-up profesional se folosesc Truse machiaj complexe, cu foarte multe nuante si tipuri de farduri, cu pensule speciale. Make-up-ul poate fi facut acasa, in fata propriei oglinzi sau puteti merge la un salon profesional. Avantajele machiajului facut acasa tin de economia de timp si de bani, de rezultatele excelente, de aplicarea fardurilor si contururilor exact asa cum va place dvs., dar si de multitudinea de truse de machiaj pe care le puteti cumpara si incerca pentru obtinerea unor umbre si culori deosebite.

Cand va alegeti trusa de machiaj trebuie sa va orientati spre una care sa cuprinda o serie de elemente esentiale pentru un make-up profesionist. In primul rand in truse machiaj trebuie sa se regaseasca cat mai multe seturi de pensule, pentru aplicarea corectorului, blus-ului, pensule de contur, pentru fardul de pleoape, cu burete, pentru pudra etc. In al doilea rand ar fi bine daca in truse de machiaj ati alege fondul de ten in functie de nuanta tenului si de efectele pe care doriti sa le obtineti. In al treilea rand, pudra pulbere sau compacta va fi si ea prezenta in trusa de machiaj, avand rolul de a fixa machiajul final. Daca aveti probleme cu cearcanele si cosurile puteti lua truse cu un corector special, lichid sau compact, care va ascunde imediat orice imperfectiune a tenului. Pe lista e bine sa se regaseasca si fardul de obraz si de pleoape, rimelul, creionul pentur ochi sau tus, pentru sprancene. Pe amalia.ro gasiti truse machiaj complete, cosmetice ieftine de cea mai buna calitate si la preturi pentru orice buzunar.

Va puteti cumpara trusa fond de ten cu o diversitate impresionanta de nuante, truse cu anticearcan, corector concealer si fond de ten, truse farduri detasabile cu pana la 120 culori, dar si kit-uri make-up cu 120 culori si set de 12 pensule sau 180 culori si set de 24 de pensule. Toate produsele sunt originale, sunt testate dermatologic si sunt ideale pentru orice tip de machiaj. La orice comanda peste 100 lei din Magazin cosmetice ieftine online – Amalia.ro primiti un cadou la alegere, daca o comanda depaseste 200 lei transportul e gratuit, discounturile ajung si la 34%. In plus, plata se poate realiza si online sau in rate, la abonarea la newsletter primiti voucher de 20 lei, pe care-l puteti utiliza la orice cumparaturi online ulterioare.

Cel mai rapid supercomputer a fost inventat de chinezi

Stim deja ca tot ce iese din mana micutilor chinezi din fabricile de gadgeturi intrece orice imaginatie. Foarte priceputi si cu multa imaginatie, chinezii stiu sa se foloseasca de cele mai noi componente si tehnologii ca sa obtinute lucruri la care majoritatea europenilor nici nu viseaza. Dezvoltarile recente din domeniul tehnologiei IT au permis Chinei sa rupa gura targului cu Sunway TaihuLight, un supercomputer care intrece orice fel de scenariu sf facut vreodata de vreun om pasionat de calculatoare. Performantele sale sunt uimitoare, are in interior doar componente chinezesti, nimic occidental, functioneaza ireprosabil, la viteze uriase, are capacitati de procesare uluitoare.

Chinezii nu au stat pe ganduri cand au proiectat supercomputerul si i-au oferit peste 40.960 de noduri „computationale”, dar si preocesoare cu 260 nuclee fizice. Vorbim asadar de o putere de calcul de 93 petaflopi, comparativ cu vechiul record in domeniul supercomputere detinut de Tianhe-2, 33,95 petaflopi. Nodurile sunt interconectate exclusiv printr-o interfata proprietara, OS-ul utilizat e Linux, dar varianta customizata special pentru Sunway TihuLight. Interfata seamana izbitor cu PCI Express, consumul mediul al supercomputerului fiind de 15.3 megawatts. De unde pana unde aparitia acestui supercomputer tocmai la chinezi? SUA a impus un embargo anul trecut care a usurat cumva munca chinezilor. Tianhe-2 era cat pe ce sa ajunga la 100 de peteflopi, insa din cauza restrictiilor economice nu s-a putut face nimic in aceasta privinta. Sa ca simpaticii chinezi si-au facut singuri procesoare super-performante. Nu ne mai surprinde nimic daca ne gandim ca tot chinezii sunt raspunzatori de calculatoare in miniatura, telefoane din ce in ce mai fine si copii foarte bune ale marilor branduri, de aparitia celor mai interesante forme umanoide, roboti, care pot face aproape orice, pot dialoga si pot face chiar si curatenie, pot prezenta stiri, servi la mese intr-un restaurant, aranja o camera de hotel.

Pe viitor, tehnologia se va dezvolta in mare parte datorita eforturilor marilor natiuni de a depasi performantele competitorilor si de a arata ca sunt mai bune la partea de implementare si inventica de cea mai inalta performanta. Cine va reusi sa cucereasca suprematia in domeniul IT si al stiintei tehnologiei ramane de vazut, insa cu totii vom avea de castigat de pe urma acestei lupte interesante.